Conținut curs
Descoperă-te pe tine însuți
Găsește răspunsul la cele mai profunde întrebări ale tale
0/1
(GRATUIT) Descoperă-te pe tine însuți – Lecția 1
Despre lecție

Ai venit aici într-o Familie, alături de părinți și alți membrii ai neamului, învățând permanent și acumulând experiență în fiecare zi. Ai avut zile bune sau zile în care nu te-ai simțit iubit, respectat, ascultat, apreciat, uneori abandonat, nedreptățit, respins, trădat sau chiar umilit de persoane dragi sau de cei din societate.

Ne-am oglindit în toate relațiile noastre și am trecut prin stări de bucurie, pace și iubire dar am gustat și din fructul amar al tristeții, anxietății și depresiei. Am simțit dualitatea din noi și umbrele care vor să fie scoase la lumină. Am învățat să radem și să plângem, am învățat singuratea și comuniunea, am fost educați zilnic pe calea cunoașterii.

După un studiu ce depășește 40 ani de experiență în lucrul cu oamenii, dar mai presus de toate cu mine însumi, pot spune că planul Omului este cel mai important aspect al acestui Univers în care trăim. Tot ce se întâmplă în viața noastră are sens, are direcție, are parcurs, are logică, are însemnătate în trecut, prezent și viitor.

Emoțiile, sentimentele, trăirile sunt lecții pe care le învățăm zilnic iar vibrațiile acestora ne influențează viața într-un sens cuantic, holistic la nivel spiritual, sufletesc, mental și corporal.

Observăm că există o legătură între Mediul din care provenim, Părinți, Bunici, Frați, Educație, Stare materială, Moștenirea Genetică, Bunăstare, Țară, Soarta, Destin, Timp, Spațiu, Conștiința, Conștiență, Energie, Informație, Univers, Legi Umane, Legi Divine care funcționează permanent și care au o logică Atotcreatoare și Atotcunoscătoare.

Personal cunosc Sute de Programe, Metode, Tehnici de a trece peste orice formă de blocaj interior sau exterior și după experimentarea acestora zeci de ani cu Mii de Clienți din toate categoriile umane și sociale, pregătire și activitate, le voi dezvălui și pot să ți le fac cunoscute și ție.

Alătură-te conversației
Tripon Felicia 6 luniacum
Slava Lui Dumnezeu! Multumesc cu recunostinta! ❤️
Răspunde